Sau cel putin asa sustine doctorul cu care am avut azi o întâlnire. Desi nu se astepta sa ma vada, a fost nevoit. Intrasem deja pe usa.
M-a asezat posterioric (adica în fund) pe un pat din ala din musama si a început sa ma descoasa (metaforic vorbind, desigur, pentru ca, tehnic vorbind, nu-s cusut). Ca de când nu am mai dormit (de aseara), daca manânc lactate (da), daca ma doare aici (nu), dar aici (nu), ca daca am o pozitie corecta pe scaun la servici (nu), daca stau mai mult de 10 ore pe zi cu ochii în computer (da), daca dorm bine noaptea (asa si asa), ca ‘respirati adânc’ (’îffffff îfffffff’), ‘respirati normal’ (’îf îf’), ‘da, n-aveti nimic’.
‘Bine dom’ doctor, da’ am o colega caruia-i zvâcneste un deget’. ‘Sa-si puna o pernuta sub încheieturi în asa fel încât degetele sa-i stea deasupra tastelor’ (mi-a aratat cum, da’ cum n-am aparat de fotografiat n-am cum sa-ti arat). Doctorul asta avea raspuns pentru orice si prea multe întrebari, am fost tentat sa-l întreb ce-a facut CFR-ul în meciul din retur cu Poli Timisoara, în anul 1974, dar cum nu tineam neaparat sa aflu, nu l-am întrebat. Sigur stia.
Am ajuns acasa si am baut (deja) 1 (un) litru de lapte. Am descoperit cu surprindere, scris pe cutie, ca cica nu trebuie sa-l tii în frigider, ca e pasteurizat si nu se strica. Cel putin nu pâna deschizi cutia. Asta ar fi fost singurul motiv pentru care, pâna acum, nu-mi cumpar mai mult de 2-3 cutii odata.
Si, în curând, o sa ma duc la culcare. Poate-mi mai trece stresul si oboseala. Ca asa mi-a zis doctorul, ca e de la stres. Si sa dorm. Noapte buna, sapte purici.